Dr. Dănuț Dumbravă
Medic specialist medicină internă
Medic specialist – Medicină Internă
Dr. Dănuț Dumbravă
Cred cu tărie în puterea conexiunii umane, chiar și la distanță. Îmi doresc ca fiecare pacient pe care îl tratez să se simtă în siguranță, „pe mâini bune”. Așadar îți propun o relație autentică, eficientă și cu zâmbetul pe buze.
Din punctul meu de vedere, Medicina Internă este acea ramură în care contează foarte mult capacitatea de a pune cap la cap toate informațiile și tratamentul personalizat.
Mereu m-a fascinat să văd imaginea de ansamblu și să caut toate aspectele nevăzute din tabloul clinic cu care se prezintă pacientul. Este specialitatea care te provoacă să gestionezi cazuri extrem de variate și complexe, iar în clinicile în care am activat, am căutat permanent să am o colaborare eficientă multidisciplinară.
Mă bazez întotdeauna pe ultimele dovezi științifice și sunt la curent cu tratamentele noi și studiile care arată evoluția terapiilor atât în țară, cât mai ales în străinătate. Experiența profesională din ultimii 5 ani a fost dobândită într-unul dintre cele mai prestigioase spitale de urgență din București, dar și în spitale mai mici din provincie.

Experință Profesională
- Medic Specialist Spitalul Județean de Urgență – Târgoviște
02/2024 – Prezent - Medic Specialist Spitalul Municipal CARITAS – Roșiori de Vede
01/2021 – 01/2024 - Medic Specialist – Contract de Gărzi, Spitalul Clinic de Urgență București 01/2018 – Prezent
- Medic Rezident, Spitalul Judetean de Urgenta Craiova
01/2016 – 12/2020 - Asistent de cercetare, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova 08/2017 – 12/2019
- Asistent de cercetare, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova 11/2016 – 08/2017
Părerea Pacienților
Ce spun pacienții noștri
Pentru că punem accent pe pacienți, ne interesează părerea acestora. Ea stă la baza procesului de îmbunătățire a serviciilor noastre medicale.
“Serviciile medicale ale Dr Othman Amer sunt fără cusur.Empatic și profesionist, foarte atent la pacient.”

Mihai Cosașu
București, Sector 1
“Dr Danuț Dumbravă este extraordinar, un medic dedicat. Atent, empatic și grijuliu. Mulțumesc dl Doctor”

Elena Popescu
Chitila, Ilfov
“O echipă profesionistă servicii medicale la domiciliu de calitate. Recomand cu căldură”

Maria Ionaș
București, Sector 4
